Aceasta este o compunere pe care am realizat-o la olimpiada de limba română și am transcris-o imediat pe fișa cu subiecte că îmi plăcea foarte mult. Sper să vă placă și vouă. Lectură plăcută!
Lumină lină
De multe ori când mă trezesc văd nori, de foarte multe ori multicolori. Soarele se uită cu spatele, nori roz,
se uită cu fața, nori oranj. Lumina se joacă în apele colorate, fură din ele și stropește norii. Nici nu ți-ai fi dat
seama ce frumos e cerul dacă nu era pătat de nori. Razele de soare luminează cu o lumina rigidă, lumină
pieptănată. Cerul albastru pare acum purpuriu. Lumina își joacă rolul. Acum cerul pare că stă să cadă și
dorești să-l prinzi. Norii se mișcă ca pe un film rulat, sunt infiniți și stau straturi-straturi peste întinsul pustiu al
cerului. Copacii se întind spre lumină. Umbrele lor melodioase pică încet spre pământ; umbre dulci, umbre
reci. Jocul acesta clar-obscur mângâie văzul. Mă uit pe geam scuturăndu-mi șuvițele căzute pe frunte, visele,
sprâncenele cristalizate de sare și abisele; și nu e decât altă dimineață înecată și îmbătată în lumina jucăușă a
vieții. Închizând ochii văd verde, stele verzi, forme verzi. Vreau să mă dezlipesc de tot lutul pământesc și să
zbor. Libertatea e tot ce dorește sufletul meu. Delirez. Nu se poate ști cu exactitate de ce lumina asta albă e
așa de colorată și sursa ei. Un izvor e în soare și curge de acolo cu aur și argint. Un cântec îmi înfundă
urechile cu apă dulce. Apa e mesagerul meu. Undele ei înseamnă multe. Ochii mi se încețoșează de la
tumultul de lumină. Dar nu se poate orbi din asta. Râd. Dar nu știu de ce râd. Am intrat în jocul luminii.
Mâinile-mi cad pe lângă trup, le ridic în aerul și lumina aia caldă și încep a colora cerul în nuanțele copacilor
înfloriți. Parfumul de magnolie și cireș mângâie simțurile. O adiere face ca o puzderi de flori să se desprindă
de pe ramuri. Mă bucur ca un copil. Respirând adânc mă reîncarc cu bucurie. Lumina cade pe pământ în
fragmente de culoare. Cerul a redevenit albastru și norii albi tot se mișcă de la stânga la dreapta. În forma pe
care vantul si întâmplarea o dau norilor ești dornic să recunoști figuri: o mână, o floare, un elefant.
E frumos. E minunat. E dimineață.
